Când îndrăgostiţii au luat peste tot foc,
Se prind de mână
Şi se aruncă amândoi
Într-o verighetă
Cu apă puţină.
Este o cădere importantă în viaţă
Şi ei zâmbesc fericiţi
Şi au braţele pline de flori
Şi alunecă duios
Şi alunecă măreţ pe jos,
Strigându-se pe nume ziua
Şi auzindu-se noaptea.
De la o vreme
Li se amestecă ziua cu noaptea,
Într-un fel de tristeţe deasă...
Verigheta răspunde
Tocmai pe tărâmul celălalt.
Acolo este o plajă mare
Plină cu oase îmbrăţişate
Care dorm cu albul lor ostenit,
Ca nişte scoici frumoase
Care s-au iubit toată marea.
Marin Sorescu - Baladă [Tinereţea lui Don Quijote]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu